Demons

Sunt impulsiva, sunt imprevisibila, sunt ambitioasa, poate chiar rea cateodata, spun lucruri urate, care dor, te fac sa razi, apoi iti sterg acel zambet de pe fata fara ca macar sa ma uit inapoi, te fac fericit, te fac sa ma iubesti, apoi ma pot transforma in persoana pe care o urasti cel mai mult. Il consider un farmec, chiar daca in ochii multora nu este. Dar tot ce fac este pentru ca sunt neputincioasa. Sunt neputincioasa pentru ca nu pot controla ceea ce sunt, ceea ce pot fi, ceea ce vreau sa fiu, ceea ce as putea fi, ceea ce nu sunt. Vreau atat de multe, dar in fond nu vreau nimic. Intr-o secunda imi pot dori lumea intreaga, ca mai apoi sa nu mai am nevoie de nimic. Sunt pretentioasa si in acelasi timp simpla. Un paradox. Dar un lucru stiu ca nu s-a schimbat. Inca de cand eram mai mica si naiva nu mi-am dorit decat sa existe cineva care sa ma iubeasca neconditionat, care sa faca orice pentru mine, care sa rastoarne lumea cu susul in jos pentru mine, iar apoi sa mai aiba puterea sa o aseze la loc. Vreau sa fiu singura femeia din viziunea lui, singura speranta pe care o are in viata, singura iluzie de care sa se agate mereu atunci cand vrea sau are nevoie. Vreau libertate, libera sa fiu eu, sa-l iubesc asa cum stiu eu, sa se lase iubit cum stiu eu, pentru ca oricum nu o sa-i para rau. L-as iubi atat de tare incat n-ar mai avea nevoie de nimic. Vreau sa ma iubeasca, fara conditii, fara pareri, fara reguli, dar sa ma tina aproape mereu, sa nu ma lase de izbeliste, sa nu fie indiferent, sa ma surprinda , sa ma complimenteze. Damn, si asta e momentul in care cer multe cred. Si cand nu primesc asta sau cel putin realizez ca nu o sa am niciodata asa ceva, ca nu exista, ca este doar ceea ce vrea fiecare femeie in viata, rabufnesc. Explodez. Sunt ca o bomba cu ceas. Intr-o secunda zambesc, iar in urmatoarea arunc, sparg si daram. Cineva mi-a spus odata si mare dreptate avea, cum n-am crezut ca o sa aiba cineva vreodata, pentru ca n-as fi crezut ca o sa inteleaga cineva vreodata cum functionez „Tu esti o femeie foarte valoroasa. Cine o sa te aiba o sa aiba mare noroc, pentru ca chiar daca el nu o sa stie o sa faci totul pentru el. O sa sacrifici daca e nevoie, o sa tipi, o sa te certi, bati pentru el, pentru voi. Totodata esti o femeie libera, care are nevoie de libertate. Chiar daca o sa ai colivia ta de aur in care o sa stai, tu trebuie sa ai usa mereu deschisa, ca sa pleci si sa te intorci unde apartii. Tu nu esti genul pe care sa o tragi la raspundere, careia sa ii pui reguli. Tu esti femeia unui singur barbat, care o sa fie capabil sa te inteleaga si sa te accepte asa cum esti. O sa stie ca indiferent cum esti, tu tot la el o sa te intorci mereu. De fapt, nu ai de ce sa te intorci pentru ca nu o sa ai de ce sa pleci de langa el. Atata timp cat te lasa sa traiesti cum vrei.”. True. Am spus „eram naiva”? Aparent inca sunt. Impreuna cu demonii din capul meu.
tumblr_mzrtw5gzHz1si8zzjo1_500

Anunțuri

Beep beep boop

Sa spunem ca ma simt putin inspirata sa redactez cate cuvinte „cu voce tare”. Toata lumea sau, ma rog, majoritatea sunt de acord cu faptul ca ar trebui sa apreciem gesturile mici, pentru ca ele sunt cele care conteaza si o sa cantareasca greu atunci cand va fi cazul. Poate nu suna tocmai siropos si cred ca aici sunt eu de vina, pentru ca sunt prea realista in ultimul timp. Dar asta nu inseamna ca nu vad si apreciez fiecare gest minuscul si sensibil pe care il faci.
Ma indragostesc mai mult cu fiecare lucru ordinar sau stupid pe care il facem impreuna sau tine de tine.
Ma indragostesc mai mult cand vad cat de mult vrei sa ma ajuti cu orice, atunci cand te agiti si ma surprinzi la mijlocul zilei cu ceva de baut sau de mancat, pentru ca stii ca nu am avut timp sa-mi iau si stii ca doar prin simplul fapt ca mi-ai spune sa mananc, nu as face-o, asa ca iate-te cum te teleportezi in fata mea, la locul de munca sau la facultate cu un zambet cald, dar ferm, prin care ma faci sa ma opresc din ce am de facut ca sa te ascult si imi inmanezi ceva de mancat sau de baut.
Ma indragostesc mai mult de tine cand ma gandesc ca ai invatat toate magazinele de pe drumul spre casa pe care il faci de fiecare data cand pleci de la mine sau cand ma rogi sa cobor in fata blocului pentru a ma saruta si imbratisa pentru 5 minute.
Ma indragostesc mai mult de tine pentru faptul ca schimbi postul la televizor cand nu-mi place o melodie sau ma enerveaza ceva, ca ma lasi sa ma maimutaresc si sa ma transform in toate animalele posibile si imposibile, ca rad foarte mult dupa o gluma foarte proasta, ca te maimutaresti si tu cu mine sau razi de mine cand sunt suparata ca sa ma faci sa rad, pentru ca nu pot sa nu ma amuz la glumele tale.
Ma indragostesc mai mult de tine cand incepi sa razi ca un demon, pentru ca acel ras inseamna ca esti bine dispus, fericit si relaxat.
Ma indragostesc mai mult de tine cand transformi o ocazie in care eu stric de obicei un moment dragut, in ceva amuzant si ma imbratisezi cu multa afectiune, cand radem de animale, in special de rasa de caini „pug”, pe care tu o indragesti atat de tare si eu nu pot sa o inghit, cand radem de copiii mici care trag la noi si ne zambesc inocent.
Ma indragostesc de tine de fiecare data cand te ascult vorbind de pasiunile tale, de munca ta, de explicatiile tale, de priceperea ta, pentru ca esti implicat si esti o persoana foarte inteligenta si descurcareata si iubesc asta la tine.
Si cred ca as mai avea o gramada de enumerat, pentru ca lista e infinita.
Pentru ca dragostea e nemarginita si nu as avea cum sa ma opresc din a ma indragosti de tine.

tumblr_nb6pcaQHUt1sy6m2qo3_500

Untitled

Nu o sa ma las pana nu o sa obtin ceea ce vreau. Nu o sa fiu linistita pana nu o sa am siguranta. Siguranta ca pot sa traiesc linistita. Nu vorbeste ambitia din mine, nici mandria, nici orgoliul. Vorbesc eu, cea care doar cauta certitudini si siguranta. Nu sunt nici nerecunoscatoare, pentru ca stiu cine sunt, de unde am plecat, unde am ajuns. Stiu ca am multe si le vad, le apreciez, dar asta nu inseamna ca o sa ma opresc din drum, ca o sa ma opresc la nivelul asta. Vreau sa ajung la nivelul la care sa fiu multumita si sa ma pot bucura impreuna cu cei de langa mine de ce am realizat. Vreau sa-i fac fericiti pe ei, vreau sa am cu ce sa-i fac fericiti, ca sa pot fi si eu impacata si fericita. E greu de inteles? Imi pare rau, dar asta nu ma va opri din drum. I know what I want and I’m gonna make it happen. Nu o sa trec peste virtuti precum chibzuinta, onoare, cinste, morala, dragoste… Nu am de gand sa trec peste ele. Insa stiu ca le pot rani. Involuntar. Pentru ca nu as vrea sa o fac niciodata. Si pentru asta imi pare rau. Imi cer scuze! Si o sa promit sa ma moderez.

tumblr_n02tjk4Kcy1s5jnomo1_500 tumblr_n8fem7uo4t1s3ognvo1_400 tumblr_n8gxqeV34c1s3ognvo1_500 tumblr_ncwqedXCJY1s5wp47o1_400

Moments

Si vine acel moment cand te simti atat de descurajat si de neputincios, cand se strang toate pe capul tau. Si cum trece cate un obstacol si iti conturezi niste planuri, apar altele, iar tu trebuie sa iti amani planurile din nou, pentru ca cineva de sus, de undeva se joaca cu tine. Si cateodata se joaca frumos si accepti jocul, ba chiar intri in el si iti joci rolul. Dar cateodata se joaca urat si te inghionteste, te impinge, te lasa sa cazi, te priveste cand te ridici sau cel putin incerci sa o faci; depinde de cat de rau ai cazut. Si iti vine sa tipi, sa urli din toti rarunchii tai, sa incerci sa intelegi, dar ce e de inteles cand cineva se joaca cu tine dupa bunul plac si tu nu il poti impiedica de nici o culoare? Observi cum toate se strica in jurul tau, analizezi modul in care esti dat peste cap si tragi concluzia tragica ca nu poti face nimic. Ca nu sta in puterea ta sa schimbi ceva din ce nu iti convine sau sa repari vreun ghinion. Cel putin nu acum. Si urmeaza acel moment in care mai realizezi ca tot ce poti face de fapt este sa astepti. Sa astepti sa-ti vina timpul pentru a face ceva, sa fii capabil sa faci, sa schimbi, sa repari, sa revizuiesti, sa adaugi, sa elimini ceva. Si printre toate astea iti simt lipsa si tie. Nu m-am intrebat nimic cat am fost cu tine. Nu ma interesa. Eram mai ignoranta cu lucrurile din jurul meu decat sunt de obicei. Pentru ca te aveam pe tine. Iar acum nu esti nici tu langa mine. Lucru care este frustrant. Si cred ca si mai frustrant este faptul ca tot ce pot sa fac este sa constat aceasta frustrare

.Image

Azi ascult

– „Nu vreau sa fac ceva pentru tine si sa te gandesti ca nu sunt primul care a facut asta. Incerc sa fac mereu ceva diferit, special si imi e greu pentru ca nu am mai facut pentru nimeni nimic, niciodata, nu stiu ce sa fac dar stiu ca vreau sa fac multe pentru tine. Stiu ca nu te inteleg , am inteles asta dar am ajuns sa iti inteleg un lucru…si nu stiu cum se numeste la tine pentru ca e foarte schimbator…se schimba sentimentele, starile, look-ul, zambetul, hainele, comportamentul, atasamentul fata de mine (+,- ) si am inteles ca asa esti tu, dar ma intreb daca asa ai fost mereu sau asa esti de la un timp. Nu ma deranjeaza cat sa ma schimbe, cat sa ma influenteze, ma deranjeaza cat sa ma gandesc si probabil sa nu iti spun, dar uite ca am inceput sa scriu si nu stiu de ce… ” 

– Esti primul care se gandeste la asta si care gaseste un raspuns. Nu stiu daca asa am fost mereu. Posibil sa da. Mintea mea a fost destul de halucinanta as putea spune, in tot timpul de cand ma stiu. Nu e o scuza sau o consolare sau o alinare. Este pur si simplu un fapt pe care eu una il iau ca atare, pentru ca asa sunt. I can’t change. This is who I am. Poate nu o sa-mi revin niciodata. Poate nu o sa ma calmez niciodata. Sau poate din contra o sa primesc vreo palma de undeva, care sa ma trezeasca la realitate si sa devin si eu normala ca toata lumea. O palma fie ea la figurat sau chiar la propriu. Poate o sa fii tu palma mea.

– „Imi pui nervii la incercare aproape de fiecare data si a ajuns sa imi placa deja .”

– Stiu si imi pare rau. Nu e lucru care sa ma faca sa ma simt bine. I can be a pain in the ass sometimes (mai tot timpul). Dar din nou daca ar fi sa-ti spun de caracterul meu, ar suna ca o scuza si nu este. Sau o fi… Nu vreau sa o iau totusi ca pe o scuza, pentru ca nu meriti sa-ti pun nervii la incercare nici cum. Daca este cineva care nu merita sa vada acea parte sumbra din mine, acela esti tu. Nu ai facut altceva decat sa-mi faci pe plac, sa nu ma superi, sa nu ma deranjezi si o realizez foarte bine. Doar ca e usor debusolant sa se intample toata aceasta buna vointa fata de mine dintr-odata. M-am obisnuit sa fiu pe cont propriu din multe puncte de vedere. Iar acum ma acomodez cu venirea ta frumoasa in viata mea. Chiar daca nu o prea arat.

– „Am incheiat intalnirea cu tine intr-un ratb jegos, nu m-ai lasat sa te duc acasa, am zis sa fac cum spui tu, trebuia sa vin totusi?…sper ca am nimerit-o, m-am gandit sa cobor la prima si sa alerg inapoi cum am facut ultima data, ma gandeam ca si tu o sa te gandesti la asta si ca poate o sa mergi mai usor pana acasa ca sa ma astepti probabil sa vin alergand spre tine si sa te prind in brate…as avea o scuza, pot sa spun ca am prins stopul…si ca urma sa mai prind unul dar sincer puteam sa cobor si sa incerc, nu am facut-o pentru ca eram nervos pe tine si ma simteam prost, am zis; <<data viitoare poate>>, am fost nesimtit chiar daca nu am facut nimic, tocmai pentru ca nu am facut nimic si stiam ca o sa imi para rau mai tarziu, poate conta putin mai mult acum si erai putin mai fericita, tot era ceva, era o amintire in plus, acum e doar un sentiment in minus poate. „

– GOD! Si m-am gandit. M-am gandit sa astept un tramvai sau urmatorul autobuz sa vin dupa tine. Si nu am facut-o. Nu stiu de ce. Am ezitat cand am ajuns la bloc. Nu gaseam cheile. Voiam sa te sun si sa ma intorc dupa tine. Si nu am facut nimic. Stiam ca erai suparat pe mine. Am gresit… Ma gandeam ca a doua zi de dimineata trebuia sa fiu la munca si era tarziu deja. Acum nu mai conteaza oricum. E tarziu sa dezbatem ce a fost. Putem insa sa ne revansam in prezent, pe viitor. Sau mai bine zis eu sa ma revansez. Pentru ce am facut sau nu am facut. God I miss your arms right now.

Image

 

Cucereste-ma !

Nu vreau sa-mi furi saruturi ca unei adolescente si nici sa crosetam ca niste batranei. Cucereste-ma! Cucereste-ma cu detalii, gesturi, cu locuri frumoase, cu conversatii interesante. Demonstreaza-mi ca meriti o femeie ca mine! Fa-ma sa ma simt femeia care sunt de fapt! Fa-ma sa ma simt importanta! Arata-mi totul! Suna egoist? Poate la inceput. Dar fii sigur ca exista o rasplata. Intotdeauna exista.  Pentru ca numai dupa ce o sa ma castigi, o sa vezi de fapt ce inseamna si cum este sa fii intr-adevar cu mine. Lucru, pe care promit, ca nu o sa-l regreti.

Image